Miercuri, 4 iunie 2025, în intervalul orar 10:30 – 14:30, în orașul Mioveni se va desfășura un exercițiu de cooperare cu forțe în teren, organizat pentru testarea modului de intervenție în caz de accidente, explozii sau incendii la obiective cu risc chimic.
Zonele vizate:
- Platforma Automobile Dacia – simulare accident cu scăpări de clor;
- Fabrica de Combustibil Nuclear – simulare explozie urmată de incendiu;
- Spitalul Orășenesc Mioveni – amplasare Post Medical Avansat pentru victime multiple.
La exercițiu vor participa toate instituțiile cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, inclusiv ISU Argeș, Poliția, Jandarmeria, Crucea Roșie, Ambulanța, SMURD, autorități locale și județene.
Rugăm cetățenii să nu intre în panică! Este doar un exercițiu, desfășurat pentru a crește gradul de pregătire al echipelor de intervenție.





