camerelogo ziar mic Infrastructura Alfred prog bebelusul Harta interactiva

Sănătatea mintală a adolescenților abordată la școlile din Mioveni

abordarea san min 2024Aproximativ 200 de elevi de la Școala „George Topîrceanu” Mioveni și Școala Gimnazială nr.1 Mioveni au avut ocazia să participe la o sesiune educativă importantă, organizată de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Argeș.

Tema centrală a discuției a fost sănătatea mintală în rândul adolescenților, o problemă din ce în ce mai relevantă în contextul societății actuale.

În cadrul întâlnirii, specialiștii DSP Argeș au abordat subiecte variate legate de sănătatea mintală, printre care recunoașterea simptomelor problemelor mintale, identificarea factorilor de risc și prezentarea modalităților de prevenire și tratament. De asemenea, s-a pus un accent deosebit pe tehnicile de gestionare a stresului și pe importanța comunicării deschise, atât în cadrul familiei, cât și în mediul școlar.

Elevii au fost încurajați să participe activ la discuții, să își exprime gândurile și preocupările și să adreseze întrebări.

Această inițiativă face parte dintr-un protocol de colaborare semnat între Primăria orașului Mioveni și DSP Argeș, având ca scop principal promovarea sănătății și bunăstării tinerilor din comunitate.