camere Protectia datelor logo ziar mic Infrastructura Alfred prog bebelusul Harta interactiva

Competiție canină națională, în premieră, la Mioveni

concurs caninClubul de Ciobănești Belgieni și Olandezi România, membru al Asociației Chinologice Române, cu sprijinul Primăriei orașului Mioveni, organizează una dintre cele mai mari competiții chinologice din țară, cu participare internatională, denumit “Cupa Mioveni”.
Evenimentul polisportiv va avea loc în perioada 27-29 martie, pe platoul din Zona de Picnic Făget și va reprezenta campania de calificare la disciplinele Mondioring si Agility în vederea stabilirii echipei reprezentative a României pentru participarea la Campionatul Mondial al FMBB din Franța.
Pe parcursul celor trei zile vor avea loc 5 competiții programate astfel:

Vineri, 27 martie (Picnic Făget)
- Examen TSAC. Competiție deschisă tuturor raselor de câini, examinare de comportament și sociabilitate în urma căruia se obține un atestat.
- Examen BH. (Picnic Făget)
Etapa 1 - Disciplină cu și fără lesă.
Etapa 2 - Evaluarea gradului de socializare a animalului.
Un examen BH absolvit dovedeşte calificarea de câine de companie şi reprezintă un atestat de dresaj elementar. Vârsta minimă necesară pentru participarea la examenul BH este de 15 luni.
- ExpoClub - Expoziție canină de club la care participă doar exemplare de ciobănești belgieni și olandezi pentru obținerea certificatelor de conformitate cu rasa.

Sâmbătă, 28 martie (Teren Fotbal Colibași)
- Agility - Categorii Small, Mediu, Large - Nivel dificultate A0-A2
Competiție dschisă tuturor raselor de câini.
Participare națională și internațională - Grecia, Serbia, Bulgaria, Uncraina, Ungaria.
Sâmbătă, 28 martie (Picnic Făget)
- Mondioring Categoriile 1 și 2. Testarea potențialului maxim al câinelui în diverse scenarii și situații precum pază, escortă, scotocire, cursă cu obstacole, etc.
Participă doar exemplare cu pedigree, certificate.
Rezultatele contează în vederea stabilirii echipei reprezentative a României pentru participarea la Campionatul Mondial al FMBB din Franța.

Duminică, 29 martie (Picnic Făget)
- Mondioring Categoria 3
- Ceremonia de premiere a competiției.