camere centenar Protectia datelor

Ziua Tineretului va fi marcată la Mioveni

ziua tineretului 2018Miercuri, 2 mai, de Ziua Națională a Tineretului, în Mioveni se vor organiza activități dedicate tinerilor în mai multe zone ale orașului.
Activitățile vor debuta la Baza Sportivă Racovița, de la ora 9.30 cu Crosul Centenarului, unde vor participa elevi de la școlile din oraș
De la ora 10.00 în Sala de sport a Școlii Liviu Rebreanu se va da startul competiției Mioveni Golden Stars - cel mai puternic turneu de tenis de masă organizat până acum în România.
CS Mioveni și Primăria Mioveni, în parteneriat cu SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni vă aduc în față cei mai buni 12 tenismeni din campionatul intern într-un adevărat regal sportiv.
De la ora 11.00 cei mai mici dintre cetățenii orașului vor participa la un concurs de desene pe asfalt, în Centrul Civic.
Pe parcursul zilei, tot în Centrul Civic al orașului, juniorii se vor întâlni cu mascote și alte personaje din lumea magică a basmelor, a circului sau a desenelor animate, iar de la ora 18.00, toți copiii sunt invitați la un spectacol de muzică și dans, în care vor evolua cursanții Centrului Cultural Mioveni și ai Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia.